HomeHome
După 22 decembrie '89După 22 decembrie '89
Piaţa Universităţii 1990Piaţa Universităţii 1990
13-15 iunie 199013-15 iunie 1990
VinovaţiiVinovaţii
InstigatoriiInstigatorii
VictimeleVictimele
Forţele de represiuneForţele de represiune
Dosarul "Mineriada"Dosarul "Mineriada"
Mărturii, evocări, analizeMărturii, evocări, analize
Reacţii internaţionaleReacţii internaţionale
FotografiiFotografii

mineriada 13 - 15 iunie 1990


mineriada 13 - 15 iunie 1990


mineriada 13 - 15 iunie 1990


mineriada 13 - 15 iunie 1990


mineriada 13 - 15 iunie 1990


mineriada 13 - 15 iunie 1990


mineriada 13 - 15 iunie 1990


 Zona libera de neo-comunsim a Romāniei. Kilometrul 0 al democratiei 

O analiză a evenimentele din 13-15 iunie 1990


În legătură cu evenimentele din 13-15 iunie 1990 :

1.- Generalităţi - poziţia autorităţilor faţă de mişcarea de protest din Piaţa Universităţii ; dispozitivul de urmărire permanentă a evenimentelor; situaţia din preajma datei de 13 iunie 1990.

2.- Pregătiri şi măsuri prealabile luate în preajma datei de 13 iunie 1990.

3. - Comportamentul autorităţilor în data de 13 iunie 1990,de la 04.00 a.m. şi până la ora 00.00

4.- Deplasarea de trupe şi tehnică de luptă realizată de către autorităţi în data de 13 iunie 1990.

5.- Despre grupurile de manifestanţi agresivi şi despre modul în care a fost pornită violenţa.

6.- Despre fondul general pe care s-au manifestat acţiunile violente.

7.- Despre victime ; categoria din care acestea au făcut parte,modul în care au ajuns în această postură ; modul în care s-a acţionat în legătură cu acestea - cine le-a preluat,unde au fost duse şi unde au ajuns în cele din urmă.

8.- Despre formaţiunile de luptă care au acţionat în acele ore ;modul de organizare a dispoziti-vului de luptă,modul de acţiune şi preocedeele utilizate imediat după încheierea acţiunilor de luptă.

9.- Despre poziţia oficială a autorităţilor în acele momente ; modul în care au participat auto-rităţile la actele violente desfăşurate în zilele următoare(14 şi 15 iunie).

10.- Concluzii.


---------------------------------------------------------------------------------------------------------------


(1). - Generalităţi

Poziţia autorităţilor de la Bucureşti faţă de mişcarea de protest din Piaţa Universităţii :

-de la bun început această mişcare de protest a reprezentat o acţiune deosebit de deranjantă pentru autorităţile de la Bucureşti, deoarece strica planurile generale de acaparare totală a puterii în stat şi ridica în faţa opiniei publice interne şi internaţionale o serie de întrebări deosebit de neplăcute pentru noile autorităţi de la acea dată;

- despre activitatea grupului politic care a preluat conducerea înainte de dec.1989 (grup politic format din vechi membri ai regimului bolşevic-evreiesc din anii ’50, care fuseseră înlăturaţi de la conducerea PMR şi respectiv PCR, prin acţiunea dârză a comuniştilor-naţionalişti) precum şi despre condiţiile clare în care s-a produs realmente doborârea de la putere a cuplului Ceauşescu ;

modul real în care în jurul orelor 11 a.m. în data de 19.12. 1989 a avut loc înlăturarea tacită de la putere a lui Ceuşescu, pentru care s-a pus în zilele următoare problema cum să fie acest eveniment prezentat public ;

despre faptul cum Silvio Brukner împreună cu G-ralii Militaru şi Ş.Guşe s-au opus categoric ideii de teatralizare a unei revoluţii, stabilind că este mult mai matură decizia de a se emite un comunicat către populaţie, urmând a se împiedica orice fel de manifestaţii de stradă ;

manifestanţii din Piaţa Universităţii au mai ridicat şi întrebări deosebit de deranjante referitoare la modul în care au degenerat lucrurile odată cu seara de 22 decembrie, când pe fondul agitaţiei ce a fost stărnită în mod gratuit, grupul care l-a debarcat pe Ceauşescu s-a trezit brusc că nu mai poate controla masele de oameni pe care tot el îl şi stârnise, fiind în pericolul real de a pierde puterea ;

în cadrul forumului public creat în Piaţa Universităţii, s-au ridicat o sumedenie de probleme de mare interes naţional, a căror dezbatere publică nu convenea deloc grupului politic care preluase puterea atunci, grup format din rămăşiţele regimului evreo-bolşevic înlăturat de la putere de către naţionaliştii comunişti, pe la mijlocul anilor’50 ; acest grup avea intenţia de a reveni la politica acelor ani, instituind un nou partid unic şi distrugând toate mijloacele de independenţă ale RSR, aşa cum acestea fuseseră create de comuniştii-naţionalişti: o industrie românească de performanţă ; o puternică industrie de apărare capabilă şi de export de armament ; o flotă puternică, produs al unei industrii de profil bine puse la punct ; cercetarea românească adusă la nivel de frunte pe plan mondial - în fizica atomică, în chimie, construcţii de maşini, etc, etc.
Mişcarea din Piaţa Universităţii a fost generată de discrepanţa tot mai vădită dintre situaţia reală şi cea oficială pe care o prezentau noile autorităţi ; organizatorii acelui forum imens de discuţii publice au sesizat apariţia şi dezvoltarea unor pericole grave care ameninţau în mod cert o Românie ce se vroia ieşită definitiv din comunism : revenirea grupurilor politice de natură bolşevică şi iudeo-bolşevică ; impunerea de către aceste grupuri a unei politici generale de distrugere naţională ; conducerea poporului român în stare de sărăcie şi subzistenţă,etc.

Toate aceste pericole care în ianuarie-iunie 1990 abia se prefigurau, manifestanţii din Piaţa Universităţii au încercat să le supună dezbaterii întregii naţiuni.

Încă de la debutul acestei manifestaţii, reacţia autorităţilor a fost una deosebit de brutală, total lipsită de orice urmă de acceptare a dialogului sau permisiune de a supune dezbaterii publice problemele de interes naţional ridicate de către manifestanţi. În lunile care au urmat nu s-a făcut nici cea mai mică încercare reală de dialog cu aceşti manifestanţi.

Ba dimpotrivă, ei au fost supuşi unei virulente campanii de discreditare publică prin orice mijloc mass-media dar în special prin intermediul televiziunii naţionale, care de altfel era singurul post de televiziune la acea dată. Mai mult, au fost create adevărate dispozitive de luptă considerându-se mişcarea aceea de protest ca un inamic direct al statului român, ce trebuia de îndată nimicit şi distrus.

În toată această vreme, manifestanţii din Piaţa Universităţii, puternic susţinuţi de către intelec-tualitatea bucureşteană, au dus o politică pacifistă, respingând cu succes numeroasele provocări la care au fost neîncetat supuşi.



Dispozitivul de urmărire permanentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii cuprindea :

-posturi fixe de observaţie şi înregistrare audio-video (în clădirea Intercontinentalului, în clădirea Ministerului Agriculturii, în blocul Dunărea) ;

-posturi de comandă (în principal două - unul în Intercontinental iar celălalt în blocul Librăriei Eminescu - unde se aflau şi releele radio care coordonau întreaga activitate de comunicaţie radio între toţi cei aflaţi pe teren) ;

-posturi mobile de observaţie (în clădirea Teatrului Naţional, în mai multe puncte, dar nepermanente) ;

-puncte de sprijin (clădiri în care se puteau odihni, aveau depozite de hrană, arme, muniţie, etc ; tot aici se întruneau pentru şedinţe operative înainte de a ieşi pe teren ; existau mai multe astfel de "puncte de sprijin", în special pe străzile din spatele Inter-ului şi TNB, în apropierea Ambasadei SUA) ;

-locaţii mascate unde putea fi adăpostit personal numeros şi o cantitate mare de materiale - fie armament şi muniţie, fie echipamente, hrană, etc (situate în cadrul unor construcţii subterane care se află în perimetrul Pieţei Universităţii).

Din aceste locuri se coordonau toate activităţile legate de manifestaţia din Piaţa Universităţii : grupurile de instigatori şi provocatori care încercau să creeze conflicte şi scandaluri, încercau să ofere sume mari de bani unora dintre manifestanţi pentru ca aceştia să fie ulterior capturaţi şi prezentaţi drept "agitatori plătiţi de americani" sau "de ţărănişti", etc ; tot din aceste locuri era permanent supravegheată audio-video Piaţa şi se întocmeau fişe individuale acelor participanţi care erau deseori văzuţi în zonă sau care desfăşurau o activitate deosebită.

În preajma zilei de 13 iunie, autorităţile s-au remarcat printr-o totală lipsă de cooperare în cadrul negocierilor pentru admiterea unui post independent de televiziune (singura revendicare care o mai aveau greviştii foamei) dar nicio manifestare publică a acestor autorităţi nu a putut trăda agresivitatea deosebită a acestora ci doar o umbră de nervozitate.

(2). Pregătiri şi măsuri prealabile luate în preajma zilei de 13 iunie 1990 :

-cu circa o lună de zile înainte, cam în data de 10 mai 1990, s-a dispus achiziţionarea de către MI a unei cantităţi mari de "echipament de mină" ; acest echipament a fost ridicat de la unităţile miniere şi într-o anumită măsură, de la unităţile producătoare de asemenea echipamente, fiind depozitat la început în cadrul unor unităţi din apropierea Bucureştiului iar ulterior, de pe la 10 -11 iunie 1990, cea mai mare parte a acestui echipament fiind adus în cadrul construcţiei subterane aflată chiar sub Piaţa Universităţii - dintre care doar o mică parte a fost şi este chiar şi la ora actuală, accesibilă publicului ; menţionăm că subsolul Teatrului Naţional constituie un obiectiv strategic de Apărare Civilă iar în apropiere se află o serie de depozite subterane de mare volum, precum şi tunelul liniei speciale de metrou care este independentă faţă de linia de metrou publică şi cunoscută de toată lumea ;

-cu cca.14 zile înainte de evenimente s-a făcut un inventar general al parcului auto al MI fiind selecţionate din cadrul acestuia o serie de autovehicule aflate în situaţie de casare sau a căror stare tehnică nu mai permitea utilizarea lor în condiţii normale ; tot atunci s-a dispus mutarea unor întregi arhive din cadrul MI şi depozitarea în locul acestora a unor materiale fără valoare cum ar fi de pildă mobilier stricat din lemn, documente lipsite de orice valoare,etc ;

-încă din primele zile ale lunii mai 1990, a fost întărită o anumită subunitate de formaţiuni speciale situată în cadrul unităţii de la Clinceni ; aici, începând cu 22 dec.1989 au avut loc o serie de mişcări interesante de trupe : pe la ora 14.00 a venit un avion Tupolev fără însemne, care a tras nişte fire către biutele subunităţii de transmisiuni speciale (pentru cine nu ştie - asemenea subunităţi există în partea de sud-vest a Bucureştiului,l a Clinceni, ca releu-vis a vis de Institutul Medico-Legal) iar ceva mai tîrziu a sosit şi o subunitate de paraşutişti cercetare-diversiune venită tocmai de la Buzău ;

unitatea de cercetare a armatei-101 Clinceni este situată pe un vast poligon subteran de testare a muniţiei reactive experimentale, iar această construcţie subterană este legată printr-o şosea auto subterană de Fortul Domneşti iar de acolo şoseaua duce la Palatul Cotroceni, acesta fiind la rândul său legat prin mari trasee subterane de principalele puncte strategice ale Bucureştiului şi din împrejurimile acestuia ;

începând cu dec.1989, pornind de la această unitate de la Clinceni (care 95% este subterană...) s-a desfăşurat un intens război radio-electronic şi diversionist ; după încheierea acelor evenimente pe 28.12.1989 la fel de brusc şi de ciudat precum au şi pornit în seara zilei de 22.12.1989, subunitatea de cercetare-diversiune a rămas la Clinceni unde de altfel a fost înfiinţată o unitate oficială de paraşutişti sub comanda col. Ionel Boeru (în 25.12.1989, Domnia Sa având gradul de căpitan a executat soţii Ceauşescu trăgând în ei un încărcător de 30 cartuşe de la mică distanţă ; toate poveştile cu "plutonul de execuţie"sunt pure invenţii...).

La începutul lunii mai 1990 (cam în jurul datei de 08.05) subunitatea de cercetare-diversiune de la Clinceni a primit un ajutor masiv în oameni şi materiale, tehnică de luptă, muniţie,etc ;

-începând cu jumătatea lunii mai 1990 (deci cam o lună înaintea evenimentelor) cadrele acestei subunităţi (care nici măcar nu erau militari ci...sportivi) au început pregătirea intensă pentru o acţiune de luptă specifică - diversionistă ;

-în ajun faţă de ziua de 13 iunie 1990, toţi responsabilii magazinelor de alimentaţie publică din preajma Pieţei Universităţii au primit dispoziţia de a lăsa afară pe trotuar navetele conţinând sticle goale, borcane, etc ;

-încă din 11 iunie 1990, trupele MI se aflau în stare de alertă fiind comasate în anumite unităţi unde li s-a făcut instructajul referitor la activităţile "anormale" pe care urmau să le îndeplinească în zilele următoare ;

-s-au făcut de asemenea eforturi tehnice deosebite pentru a aduce într-o stare de relativă funcţionare autovehiculele scoase la casare, pentru aducerea acestora în centrul Capitalei fiind prevăzute şi o serie de vehicule de tractare, ajutătoare ;

-au fost create dispozitive de luptă de arme-întrunite, dotate cu staţii radio, pentru o bună coordonare a acţiunilor ;

-activiştii de partid s-au deplasat în cadrul marilor intreprinderi unde se considera că există o mulţime de simpatizanţi FSN, şi au început să organizeze oamenii pentru ceea ce ei au numit "o manifestaţie foarte mare de adeziune la FSN, desfăşurată chiar în Piaţa Universităţii", loc care cu această ocazie ar fi fost definitiv "curăţat" de orice manifestant anticomunist ; iniţial s-a dorit scoaterea în stradă a acestor grupuri mari de susţinători ai FSN, iar grupurile agresive, diversioniste ar fi urmat să atace aceşti simpatizanţi, făcând şi victime - evenimente care ar fi sporit simpatia pentru intervenţia dură a minerilor ;

-de asemenea, pregătiri intense au fost realizate şi în Valea Jiului începând cu aproximativ 15 zile înainte de evenimentele din 13 iunie 1990 ,- pe linie sindicală, pe linie de partid în cadrul filialei locale a FSN şi pentru organizarea tehnică şi administrativă a unei deplasări de o ase-menea anvergură ;

o parte din cadrele MI care au participat direct la conducerea acţiunilor agresive ale minerilor, s-au alăturat acestora încă din Valea Jiului şi au stat alături de mineri pe tot parcursul deplasării până la Bucureşti, ca şi pentru coordonarea acestora prin Bucureşti.

-începând cu 11 iunie1990, în diverse clădiri din zonă au fost pregătite locaşuri de tragere pentru lunetişti, aceştia fiind amplasaţi în dispozitivul de luptă începând cu după-amiaza zilei de 12 iunie 1990 ;

-în data de 12.06.1990 s-a transmis tuturor salariaţilor DGP şi MI că a doua zi nu mai au voie să se prezinte la servici în locaţia cunoscută, ci i-au îndrumat către alte unităţi de poliţie unde să se prezinte în aşteptarea unor noi dispoziţii ; reţineţi că - în 13.06.1990 sediile DGP şi MI nu mai aveau personalul lor obişnuit, acesta fiind drastic redus la un efectiv special care nici măcar nu făcea parte defel din personalul acelor instituţii.



(3). Comportamentul autorităţilor în data de 13.06.1990,
de la orele 04.00 a.m. şi până la orele 00.00


În dimineaţa zilei de 13 iunie s-a înregistrat o descindere deosebit de brutală a unor formaţiuni de MI, împotriva unui grup de grevişti ai foamei aflaţi în câteva corturi situate pe peluza din faţa TNB ; în primul rând trebuie remarcată totala disproporţie şi ciudata organizare a acestei acţiuni : nu era necesară agresivitatea de care au dat dovadă militarii participanţi la această acţiune,deoarece nu i-a atacat şi nici măcar nu a ripostat nimeni iar "inamicul" era constituit din-tr-un mic grup de grevişti ai foamei, care şi-aşa se aflau într-o stare precară de sănătate, având nevoie mai curând de Ambulanţă decât de Poliţie...

Mai grav, după eliberarea acestui loc printr-o serie de acţiuni de o agresivitate completamente inutilă, formaţiunile militare participante au rămas în perimetru blocând complet trecerea în zona respectivă - aceasta fiind defapt ca şi o invitaţie adresată contestatarilor în sensul de a-i ataca. În mod normal, acţiunea de eliberare a Pieţei se putea face împreună cu Liga Studenţilor şi de comun acord chiar şi cu greviştii, în situaţia în care Liga Studenţilor îşi anunţase deja retragerea din Piaţă iar manifestaţia ca atare se destrămase demult.

La evacuare trebuia să participe în primul rând Serviciul de Ambulanţă şi reprezentanţii Ligii Studenţilor (care acceptaseră retragerea lor şi reluarea circulaţiei auto în zonă) iar aceasta ar fi trebuit desfăşurată pe timp de zi şi cu televiziunea şi presa de faţă ; n-ar fi fost niciun fel de act de violenţă şi totul s-ar fi petrecut fără niciun incident într-un interval de câteva zeci de minute, nefiind necesară pentru aceasta intervenţia unor efective prea mari de poliţie ci doar prezenţa câtorva agenţi care să asigure buna desfăşurare a acţiunii.

După eliberarea Pieţei formaţiunile militare ar fi trebuit să părăsească imediat zona şi să lase circulaţia să se desfăşoare normal - nimeni nu ar mai fi reluat manifestaţia, pentru că toate organizaţiile nonguvernamentale care au activat în Piaţă, deja se retrăseseră de-acolo.

Ţinerea "nejustificată" a Pieţei blocate s-a făcut în aşteptarea sutelor de mii de simpatizanţi care trebuiau aduşi de la marile intreprinderi, pentru a face o mare manifestaţie de adeziune faţă de FSN - dar aceşti oameni, deşi simpatizau întradevăr FSN-ul, au refuzat să vină la o astfel de manifestaţie, astfel încât centrul Bucureştiului a rămas gol de manifestanţi dar blocat fără nicio noimă de către efective mari de militari MI.

Pe acest fond, aflându-se odată cu trecerea orelor, despre brutalitatea intervenţiei poliţieneşti şi despre încălcarea tuturor înţelegerilor parţiale care fuseseră încheiate între reprezentanţii greviştilor şi autorităţi - încetul cu încetul au început să se strângă mici grupuri de protestatari care au început să scandeze şi să huiduie. Doar într-o singură zonă a primetrului Pieţei acest grup era ceva mai numeros, în rest protestatarii erau puţini şi răsfiraţi printre grupurile mari de curioşi şi gură-cască. Singurele ciocniri propriu-zise între manifestanţi şi poliţie s-au defăşurat în zona Bisericii Enei iar manifestanţii au fost respinşi şi ordinea reinstaurată.

Cu toate acestea, aflând că nu mai urmează să se facă nicio manifestaţie de adeziune pentru FSN, conducătorii dispozitivului de luptă MI au luat decizia de a incendia imediat vehiculele care fuseseră aduse acolo taman în acest scop urmând ca militarii formaţiunilor de luptă din piaţă să fie introduşi în adăpostul subteran de sub Piaţa Universităţii, unde aveau hrană şi echipamentul de mină ce urma să fie utilizat peste câteva ore. Decizie care a fost şi executată - în acelaşi moment, vehiculele MI au luat foc (toate având rezervoarele complet golite de benzi-nă) iar militarii MI s-au retras organizaţi către spatele TNB intrând în subteran.

În spatele acestora au rămas o mână de manifestanţi aiuriţi de turnura bruscă a situaţiei dar şi un număr foarte mare de curioşi atraşi de insolitul situaţiei.

Demn de menţionat este şi faptul că grupurile agresive de manifestanţi fuseseră aduse cu ajutorul unor autobuze şi camioane, care au fost lăsate mai devreme să treacă prin toate barajele poliţieneşti din zonă. Iniţial, aceste grupuri agresive şi-au făcut intrarea în scenă ca muncitori de la IMGB veniţi să ajute la reinstaurarea ordinii în zonă ; puţin mai târziu aflându-se că nu urmează să se mai facă nicio manifestaţie de adeziune pentru FSN, grupul de "muncitori IMGB" s-a dispersat în zonă apărând ulterior sub forma de "protestatari indignaţi" faţă de operaţiunea organizată de MI în acel moment.

Deşi către orele 11.00-12.00 niciun pericol nu îi ameninţa, protestatarii fiind puţini şi neconvinşi (oamenii din zonă erau mai curând debusolaţi, încercând să înţeleagă ce se petrece sub ochii lor cu o aşa viteză...) formaţiunile MI s-au retras ordonat în subteran, incendiind vehiculele din piaţă şi lăsând astfel centrul Capitalei fără nicio "forţă de ordine".

În acelaşi timp, sediile DGP şi MI fuseseră lăsate fără personalul lor obişnuit (militar şi civil) în aceste instituţii aflându-se doar efective reduse de militari venite acolo abia în dimineaţa zilei de 13.06.1990, odată cu eliberarea Pieţei.

În Piaţă, oamenii sunt complet confuzi ; la un moment dat reprezentanţii Ligii Studenţilor încearcă să le vorbească, solicitându-le în mod clar ori să rămână în Piaţă ori să se ducă acasă, dar în niciun caz să nu răspundă niciunei provocări, să nu se lanseze în niciun fel de acţiune violentă împotriva nimănui, etc. Discursul acesta nu a putut fi ascultat de către toţi cei aflaţi în zona pieţei în acel moment şi oricum, confuzia şi starea emoţională erau prea mari pentru ca auditoriul să mai fie receptiv la aceste chemări la raţiune pe care studenţii încercau să le facă.

Pe acest fond, grupurile de "muncitori IMGB", brusc transformate în "manifestanţi protestatari", se deplasează către clădirile cvasigoale ale DGP şi MI, unde începe un spectacol ciudat de atac al unor clădiri în care nu se află decât nişte formaţiuni de luptă abia aduse acolo chiar în acea dimineaţă ; spectacolul este ciudat pentru că la atacuri nu participă decât nişte grupuri foarte mici de agresori la care de la distanţă stau şi se uită grupuri mari de curioşi. Alături de agresori vin şi o serie de indivizi cu aspect tuciuriu precum şi mici grupuri de adolescenţi pe care îi îmbată gustul adrenalinei şi joaca asta de-a războiul. Din rândul acestor dezaxaţi dar şi mai mult din rândul curioşilor, cad primele victime prin împuşcare. În tot acest timp, a existat un grup bine constituit de agresori care se mişcau nestingheriţi chiar pe sub ferestrele clădirilor pe care le atacau, dar în care nu a tras nimeni focurile de armă ţinteau la mare distanţă, mult în spatele zonei de confruntare, în rândul spectatorilor la evenimente. Cele mai multe dintre victime fiind din rândul acestora.

Situaţia a mers cam în acelaşi mod până la ora 04.00 a.m. scena de acţiune mutându-se până în dreptul Pieţei Rosetti ; după această oră, militarii s-au retras brusc abandonând iarăşi centrul Capitalei în faţa minerilor.

La TVR evoluţia evenimentelor a intrat cam în acelaşi tipar : manifestanţii confuzi - nimeni nu ştie şi nu înţelege prea bine ce se petrece ; o delegaţie a manifestanţilor vrea să intre pentru a da un comunicat şi pentru a face un apel public la calm ; este împiedicată să facă acest lucru şi aceasta prin apariţia unui grup de "protestatari agresivi" în mod vădit organizaţi şi aduşi cu ajutorul unui vehicul de transport. În faţa acestora toată lumea se dă la o parte - ei agresează tot ceea ce le iese în cale : manifestanţi, personalul TVR, delegaţia manifestanţilor, pe curioşii aflaţi în zonă, pe militari, etc.

Orice chemare la calm şi la ordine venită din parte delegaţiei manifestanţilor este imediat înăbuşită, oamenii de afară sunt complet zăpăciţi de evoluţia stranie a situaţiei, confuzia este mare - nimeni nu înţelege cine a atacat pe cine ; pe cine reprezintă grupurile acelea de persoane agresive care se dau în spectacol pe-acolo !? Ca şi în alte locuri, o grămadă de gură-cască sunt adunaţi în jurul sediului TVR. Odată cu lăsarea nopţii, aceşti curioşi vor deveni carnea de tun a militarilor "care apără Televiziunea"; în aceşti oameni se va trage, tot ei vor fi direct atacaţi şi înjunghiaţi cu baioneta sau bătuţi sălbatic şi duşi în subsolul televiziunii unde au fost trântiţi cu faţa pe caldarâm.

(4). Deplasarea de trupe şi tehnică de luptă în ziua de 13 iunie 1990 :

În dimineaţa zilei de 13 iunie am avut de-a face cu o acţiune desfăşurată de efective mari din cadrul MI ; nu au avut mijoace mecanizate de luptă ci doar câteva vehicule aflate în pragul casării, pe care de altfel le-au şi incendiat înainte de a părăsi Piaţa.

Efectivele MI au stat în Piaţă până în jurul orelor 12.00, după care s-au retras în subteran unde au stat până în dimineaţa zilei următoare, când au ieşit reechipate în costume de mină şi s-au despărţit în detaşamente preluând fiecare din ele câteva grupuri de mineri autentici aduşi din Valea Jiului.

Personalul DGP şi MI a fost din timp reorientat către alte sedii ale MI nefiind prezent în clădirea acestor instituţii de stat în ziua de 13 iunie 1990.

Abia către seară, intervine în teatrul de conflict armata care aduce şi Transportoare Amfibii Blindate, atât la MI cât şi la TVR - la TVR vin şi paraşutiştii de la Clinceni, care apar echipaţi în costume de camuflaj şi dotaţi cu pistoale-mitralieră cu pat rabatabil.

Pe tot timpul evenimentelor au acţionat formaţiuni speciale de cercetare-diversiune, care au fost formate din trei mari categorii de personal :

- cercetaşii propriu-zişi, care nu erau decât nişte simpli observatori aflaţi în rândurile manifestanţilor sau a spectatorilor la aceste evenimente ;

- diversioniştii propriu-zişi, adică aceia care au îndeplinit misiuni diversioniste acţionând sub formă de "manifestanţi" sau "muncitori" , etc - aceştia desfăşurând acţiuni deosebit de agresive, orientate fie împotriva privitorilor, fie împotriva militarilor care apărau diverse obiective, fie împotriva adevăraţilor manifestanţi sau a delegaţiilor trimise de aceştia ;

-lunetiştii, a căror prezenţă fizică a fost una foarte discretă, ei fiind amplasaţi în dispozitiv încă din după-amiaza/seara zilei de 12 iunie 1990 ; activitatea lor a produs cel mai mare număr de morţi prin împuşcare din acea zi de 13 iunie.

La TVR au acţionat grupuri mixte de militari MI şi MapN, dintre care au ieşit în evidenţă paraşutiştii veniţi de la Clinceni (unde la acea dată nici măcar nu se aflau încă oficial, abia după 13 iunie fiind oficializată în sfârşit prezenţa lor la unitatea de la Clinceni...) dar mai ales subunitatea de cercetare-diversiune care era îmbrăcată civil şi care a făcut adevărate ravagii la TVR, mai ales după ora 00.00, când s-a comandat stingerea tuturor luminilor şi a început adevăratul măcel în perimetrul televiziunii, întreaga acţiune fiind direct condusă de către aceşti "civili".



(5). Despre grupurile de manifestanţi agresivi şi despre modul în care a fost pornită violenţa :

Manifestanţii adevăraţi din Piaţa Universităţii au fost oameni oarecare, paşnici, în cea mai mare parte intelectuali, idealişti, tineri şi chiar copii (mulţi adolescenţi) - ei nu făceau parte din cadrul unor grupări politice sau militare organizate, sau în cadrul vreunei teribile conspiraţii interne sau internaţionale ; nu aveau nicio legătură de altfel cu Mişcarea Legionară (despre care mulţi dintre ei nici nu auziseră şi nu ştiau cu precizie ce anume a fost...) singurul numitor comun cu acea organizaţie politică fiind poate doar caracterul anticomunist.

Autorităţile din iunie 1990 reprezentau rămăşiţele regimului politic iudeo-bolşevic din anii’50 iar "jidanii bolşevici" din Republica Populară Română au avut de la bun început (1944-1947) ca principal duşman Mişcarea Legionară, deoarece această "mişcare" dusese o politică profund anticomunistă antibolşevică) dar şi naţionalistă şi creştină.

Naţionalismul şi creştinismul pe care legionarii îl susţineau a displăcut profund comunităţii jidoveşti din România, această comunitate fiind înainte de orice, fieful mişcărilor bolşevice, antiromâneşti, duşmănoase faţă de orice reprezenta fiinţa naţională românească ; tocmai de aceea, regimul jidano-bolşevic din primii ani ai comunismului a dus o activitate generală de distrugere a României - prin organizarea de zeci de lagăre de exterminare în care au fost omorâţi milioane de români, prin distrugerea a tot ceea ce însemna intelectualitate românească, uciderea preoţimii creştine şi înlocuirea acesteia cu securişti şi informatori, distrugerea economiei româneşti, etc, etc.

Este evident că pe această cale România ar fi fost distrusă în mai puţin de 20 de ani ; văzând acest pericol grav, comuniştii autohtoni în frunte cu Gh.Gheorghiu-Dej, au decis înlăturarea definitivă din structurile de partid şi de stat a "jidanilor-bolşevici" şi a "comisarilor politici"de la Moscova. Epurarea structurilor de partid şi de stat s-a produs ca atare iar după moartea lui Dej, linia naţionalistă a politicii de partid a fost continuată de către N.Ceauşescu, acesta de altfel făcându-şi un titlu de glorie din această politică de independenţă şi suveranitate a RSR...

Din nenorocire, naţionalistul-comunist Nicolae Ceauşescu a fost înlăturat de la putere nu de către anticomunişti ci de către aripa iudeo-bolşevică a PCR-ului; evident că după venirea acesteia la putere, tendinţa imediată a fost aceea a revenirii la politica anilor’50 : distrugerea economiei naţionale, aservirea economică şi politică în faţa unor puteri străine, distrugerea din faşă a oricărei opoziţii politice interne, etc.

În momentul în care FSN s-a văzut confruntată cu o mişcare de stradă de factură anticomunistă, evident că în mod reflex aceasta a fost declarată "legionară", deşi nu exista niciun fel de legătură sau continuitate între ceea ce fuseseră legionarii cu jumătate de secol în urmă (faţă de iunie 1990) şi manifestanţii anticomunişti din Piaţă, care cel mai probabil în majoritatea cazurilor nici nu ştiau atunci prea bine ce-i aia "legionar"...

Manifestanţii Pieţei Universităţii au fost mai curând o masă de oameni naivi, care au ridicat pretenţii nerealiste încercând să ridice fruntea în faţa unui regim politic criminal, călit de 50 de ani în activitatea de suprimare a oponenţilor politici şi care deja deţinea perfect toate frâiele unui stat complet aservit, ale cărui autorităţi erau atât de obişnuite cu abuzul şi brutalitatea, cu nerecunoaşterea niciunui drept al oamenilor în faţa lor, dar în schimb impunerea prin forţă a unor drepturi discreţionare ale lor în faţa oricui ar încerca să li se opună...

Fără îndoială că pretenţia manifestanţilor de a avea o putere politică fără comunişti dar şi acces la o televiziune liberă - a fost şi ar fi încă şi astăzi,o pretenţie naivă,nerealistă...

Dar ei nu au fost nicio clipă agresivi şi nu s-au manifestat violent faţă de nimeni. Violenţa a venit din parte unor grupuri organizate de civili, care erau deplasate în cadrul şi în afara teatrului de conflict, cu ajutorul unor vehicule de capacitate mare, care erau "de stat", unele dintre ele putând fi identificate chiar din parcul auto MI...

Aceste grupuri "motorizate" s-au prezentat ba "muncitori IMGB", ba "cetăţeni revoltaţi", ba "manifestanţi" - ei aveau în costumaţie anumite semne de recunoaştere, de obicei un fel de fular de culoare deschisă - şi acţionau foarte bine organizat în cooperare cu aceia care "apărau" obiectivele atacate de ei...



(6). Despre fondul general pe care s-au manifestat acţiunile violente :

În general, violenţa desfăşurată în ziua de 13 iunie a avut ca fond acţiuni sau inacţiuni al trupelor MI, aceste trupe fie au comis nişte acţiuni pe care în niciun caz nu ar fi trebuit să le comită în mod normal, fie au refuzat să intervină atunci şi acolo unde ar fi fost cazul să-şi facă datoria şi să apere viaţa şi bunurile cetăţenilor.

În primul rând intervenţia de o violenţă iraţională din dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, este o acţiune care nu îşi avea locul - în situaţia în care manifestaţia propriu-zisă nici nu mai exista şi organizatorii acesteia se retrăseseră atât concret cât şi oficial din Piaţă ; autorităţile puteau foarte bine să precizeze (...fie şi în chip mincinos) că vor oferi un spaţiu liber de emisie pentru toţi cei care sunt în afara puterii de stat şi să ceară Ligii Studenţilor să participe la redarea circulaţiei în Piaţă, tocmai pentru a fi evitate incidentele neplăcute ; Liga S.n-ar fi avut mare lucru de făcut împotriva unei asemenea solicitări, pentru că manifestaţia era deja stinsă şi ea-însăşi se retrăsese din Piaţă.

Acţiunea din dimineaţa zilei de 13 iunie 1990 a fost deosebit de violentă şi de prost organizată iar ţinerea ocupată a pieţei până aproape de amiază a constituit o altă mare greşeală ; ca să nu mai vorbim de faptul că instituţiile de stat (DGP şi MI) au fost golite de personal iar la un moment dat, efectivele din Piaţă şi-au dat foc la maşini după care s-au ascuns în subteranele Pieţei

Pe fondul acestor activităţi banditeşti ale...Ministerului de Interne, în centrul Capitalei ca şi la TVR s-a instaurat o totală confuzie, pe fondul căreia au acţionat - atât de eficient ! - formaţiunile de cercetare-diversiune, cu rezultate cumplite: uciderea prin împuşcare, înjunghiere sau lovire a unui număr foarte mare de oameni, cadavrele acestora fiind preluate de către MI şi distruse prin secţionare, amestecarea segmentelor de cadavre şi îngroparea lor ilegală sau prin ardere, tot în condiţii ilegale.



(7). Despre victime :

În cea mai mare parte a lor, victimele au fost simpli spectatori la evenimentele din acea zi :
cuioşi, gură-cască, simpatizanţi FSN veniţi să apere MI sau TVR. În mai mică măsură aceste victime au fost realmente "manifestanţi" iar în cea mai mică măsură agresorii au ajuns să fie şi victime. S-au întâmplat cazuri - mai ales la MI - când tot felul de indivizi s-au prins în horă şi s-au alăturat grupurilor organizate de agresori ; de obicei,aceşti indivizi nu au fost scutiţi de gloanţele militarilor care apărau obiectivele.

Puţine dintre aceste corpuri de oameni răniţi sau ucişi, au putut fi preluate de către cetăţenii din zonă pentru a fi duse la spital - centrul oraşului era încă de dimineaţă blocat deci circulaţia maşinilor "civile" fusese demult sistată ; cea mai mare parte dintre cadavrele acestea au fost preluate de către autovehicule ale MI sau de către maşini neidentificate care se aflau în zonă taman în acest scop.

În cea mai mare parte din cazuri, cadavrele sau răniţii au fost duşi pe direcţia spatelui TNB şi au dispărut pentru totdeauna, nefiind niciodată aduşi la vreo unitate medicală şi nici măcar la morgă.

La TVR, cadavrele şi răniţii au fost duşi în subsolul TVR, de unde au fost preluate de formaţiuni speciale care au asigurat transportul subteran al acestora utilizând astfel de reţele existente în zonă.

La MI şi Piaţa Universităţii, majoritatea victimelor au prezentat plăgi împuşcate, în special în zona capului şi a gâtului.

La TVR, pe lângă împuşcaţi au existat şi multe victime care prezentau plăgi înjunghiate dar şi lovituri cauzatoare de moarte.

Ranitii au fost împuscati în cap de la mica distanta iar transporturile de cadavre au avut drept destinatie finala în special crematoriul si în mai mica masura gropile comune



(8). Despre formaţiunile de luptă care au acţionat :

În ziua de 13 iunie 1990 au acţionat în principal trei categorii de formaţiuni :

-militarii MI a căror prezenţă a fost meteorică, aceştia stând mai mult ascunşi până a doua zi dimineaţă ;

-militarii MapN din trupele de infanterie mecanizată şi paraşutişti, care au avut o acţiune decisivă dar noaptea-târziu ; în majoritatea cazurilor au tras în aer şi au stat ascunşi în spatele TAB-urilor neieşind direct la luptă ;

-cercetaşi care au defăşurat o activitate cvasipasivă de observare a întegului teatru de conflict dar fără a participa la niciuna din acţiunile care se desfăşurau acolo ;

-diversionişti în civil care desfăşurau acţiuni agresive, fie în rândul manifestanţilor, ca protestatari violenţi, fie dimpotrivă - trecând brusc de partea autorităţilor şi conducând direct şi nemijlocit activităţile de represiune ;

-lunetiştii care au fost din vreme amplasaţii în diverse locaţii de tragere şi care au făcut cea mai mare parte a victimelor prin împuşcare.

Modul de acţiune era destul de simplu :

-se retrăgeau toate forţele de ordine dând o bruscă impresie de abandonare a obiectivelor sau de nepăsare faţă de evenimente ;

-apăreau ca din senin nişte grupuri organizate de "manifestanţi" deosebit de violenţi şi care erau dotaţi cu toate cele necesare - autovehicule pentru deplasare, permise de trecere prin barajele Poliţiei, sticle, benzină, răngi, lanţuri, staţii radio, etc ; aceste grupuri atacau obiectivele vizate creind totodată panică şi confuzie, lovind deopotrivă în militari, în manifestanţi, în curioşii aflaţi de faţă, în personalul instituţiilor în care intrau, etc ;

-în acel moment, grupurile agresive erau lăsate să-şi facă de cap iar din când în când lunetiştii mai ucideau câte un manifestant sau vreun gură-cască aflat departe de "zona fierbinte" ;

-într-un târziu, intervenea Armata, ca şi cum ar fi fost vezi-Doamne ultima soluţie în faţa unei agresiuni care "copleşea" forţele MI ; aceasta înainta îndărătul transportoarelor blindate de unde militarii trăgeau din când în când cu pistoalele-mitralieră ; pe fondul zgomotului şi panicii create de rafalele de armă automată, lunetiştii împuşcau persoane din rândul curioşilor şi a grupurilor de privitori care stăteau departe de zonele de confruntare ;

-imediat cadavrele erau ridicate de către maşini care existau în zonă special cu acest scop, şi erau duse către anumite locuri unde erau descărcate şi depozitate ; acolo răniţii erau ucişi iar cadavrele strânse într-o serie de saci şi recipiente de plastic ; în anumite cazuri a fost necesară secţionarea acestor cadavre pentru a putea încape în recipientele de transport.

Dispozitivele de luptă cele mai active au fost acelea formate din diversionişti - acestea au fost nevoite să se deplaseze permanent pe tot timpul zilei, făcând schimb între ele şi acoperind practic întreg teatrul de conflict ,- s-au aflat alternativ sau chiar în acelaşi timp în rândul manifestanţilor dar şi în rândul forţelor de represiune, reprezentând cea mai agresivă componentă a ambelor categorii menţionate : cei mai agresivi dintre "manifestanţi", dar şi cei mai duri dintre autorii represiunii, fiind cei care coordonau activitatea de arestări şi matratare a arestaţilor cel mai adesea nu doar indicând ci şi participând direct şi nemijlocit la întreaga acţiune represivă.

Pe lângă aceste formaţiuni cu destinaţie specială, s-au mai aflat şi unităţi MI care au trecut din echipamentul de luptă în cel de mină,-în chiar dimineaţa zilei de 14 iunie 1990 ; în fine, unităţi ale MapN a căror activitate a fost în afara oricărei "conspiraţii", militarii Armatei fiind chemaţi abia într-un târziu şi nefăcând victime, rafalele de armă automată fiind îndreptate către cer...

De altfel, Armata a şi fost retrasă în 14 iunie 1990, dis-de-dimineaţă tocmai pentru a face loc minerilor abia sosiţi în Capitală.

Grupurile de mineri au fost conduse şi coordonate de către "detaşamentele de mineri" ieşite dintr-un subteran neaflat în Valea Jiului ci pe sub...Piaţa Universităţii, şi care s-au alăturat minerilor abia după ce aceştia ocupaseră Piaţa Universităţii.

Sub comanda şi coordonarea acestor insolite "detaşamente minereşti", în zilele de 14 şi 15 iunie grupurile de mineri au devastat sediile partidelor de opoziţie şi ziarelor libere, au agresat mii de cetăţeni, de cele mai multe ori fără niciun fel de altă raţiune exceptând instaurarea unui regim de teroare în rândul cetăţenilor Capitalei...



(9). - Poziţia oficială a autorităţilor :

De la bun început, autorităţile au vorbit despre "o tentativă de lovitură de stat legionară", ceea ce evident că a apărut imediat drept ridicol tuturor analiştilor politici din întreaga lume ; de aceea toată lumea a vrut să ştie ce s-a petrecut defapt realmente în Bucureşti. Atât sovieticii cât şi occidentalii au avut observatori pe teren, pentru a fi puşi la curent cu adevărata evoluţie a situaţiei din Bucureşti. Interesant este că până şi sovieticii au fost şocaţi şi impresionaţi foarte neplăcut de conţinutul rapoartelor informative ce li s-au înaintat.

Doresc de altfel să precizez un amănunt puţin cunoscut de către publicul român :

dacă represiunea a fost brusc încheiată în 14 iunie iar minerii trimişi urgent acasă, aceasta s-a datorat intervenţiei ferme a Moscovei, care a considerat inadmisibilă această turnură a politicii autorităţilor de la Bucureşti ; în acele zile FSN-ul dorea să se instaureze ca partid unic şi să impună un regim politic crunt, de exterminare fizică a oricărui oponent şi sugrumare a oricărei încercare de împotrivire, după modelul în care acţionase regimul iudeo-bolşevic după anul 1947...

Intervenţia Moscovei a fost aceea prin care s-a dat o palmă Bucureştiului, şi încet-încet, FSN-ul a dat înapoi şi a încercat oarecum "să dreagă busuiocul".

La ora actuală puţini dintre români cunosc faptul că toţi participanţii la Piaţa Universităţii au fost filmaţi, fotografiaţi şi înregistraţi, întocmindu-li-se câte o fişă fiecăruia şi ar fi urmat ca după 13 iunie 1990 să fie ridicaţi de la domicilii, împuşcaţi şi duşi la crematoriile sau gropile comune unde au sfârşit cei ucişi în acea cumplită zi de 13 iunie.

Pe tot timpul desfăşurării evenimentelor TVR a dus o campanie de dezinformare publică şi chiar a participat direct şi nemijlocit la stârnirea şi întreţinerea nejustificată a panicii - ştirile alarmiste au atras o mulţime de curioşi iar din rândul acestora au căzut cele mai multe din victimele acelei zile.

(10). - Concluzii :

A. activităţile criminale din ziua de 13 iunie au fost în întregime pregătite, organizate şi executate de către autorităţile statului : conducerea politică, ministerul de interne şi într-o anumită măsură şi ministerul apărării naţionale ; la acţiunea criminală a acestora s-a adăugat mai tărziu complicitatea ministerului public şi a justiţiei în general ;

după 1944, statul român nu a mai avut Justiţie, Poliţie, Armată, etc , - toate instituţiile statului devenind nimic altceva decât instrumente de control şi represiune în mâna conducerii politice, situaţie care a rămas neschimbată până în momentul de faţă, în ciuda reorganizării FSN -ului sub formă de PSD şi PD + alte partide satelit şi a simulacrului de democraţie la care asistăm ; tocmai de aceea vă întreb - pentru judecarea ucigaşilor din 13 iunie, cui anume aveţi de gând să vă adresaţi !?! ce instanţă aţi vrea să-i judece !? "instanţele" actuale din România aţi vrea voi să facă dreptate !!?
Fiţi serioşi !

B. deşi la ora actuală organizarea şi desfăşurarea acelor evenimente ar putea să apară drept iraţională chiar celor care au făcut această organizare şi au condus executarea acelor fapte - la acea vreme faptele descrise în acest scurt referat au avut o logică foarte clară şi aş zice că a fost şi cumplit de simplă - exterminarea fizică a oricărei opoziţii politice şi (re)instaurarea unui climat de teroare în care FSN - "noul organ de partid şi de stat", sună ca Dracu’,nu-i aşa...? - să poată guverna discreţionar, strivind imediat orice tentativă de rezistenţă din partea oricărui român, după modelul în care acelaşi regim evreiesco-bolşevic mai acţionase cu aproape 50 de ani în urmă faţă de acea dată.

C. numărul mare de morţi şi răniţi nici măcar nu a fost produs în rândul manifestanţilor din Piaţa Universităţii sau în general, a oponenţilor regimului comnist - ci în rândul martorilor oarecare ai evenimentelor, oameni veniţi acolo de curiozitate, unii din ei chiar simpatizanţi ai FSN care au vrut să dea o mână de ajutor "la apărarea" instituţiilor de stat, sau gură-cască sau uneori chiar simpli trecători prin zonă ; cele mai multe victime completamente nevinovate au fost realizate cu precădere în zilele de 14 şi 15 iunie..,dar nici victimele din 13 iunie nu au fost "vinovate" cu ceva..

Copiii care au fost împuşcaţi în noaptea de 13 iunie şi care nici măcar nu participau ci priveau de la depărtare evenimentele - au fost vinovaţi cu ceva !?! Împiedicau ei oare realmente ascensiunea politică a leader-ilor FSN de la acea dată...? Ce fapte de ruşine şi ocară au săvârşit aceşti copii pentru ca nici măcar dreptul la o înmormântare creştinească să nu îl aibă !?! La vârsta de doar vreo 10 ani, băiatul acela împuşcat în Piaţa Universităţii nu doar că a pierit în mod inutil pentru păstrarea de către FSN a unei puteri politice care oricum nu era realmente ameninţată de nimeni, dar mai grav - a fost târât într-o pungă de plastic şi a sfârşit ars pe ascuns ori tăiat în bucăţi şi amestecat cu alte bucăţi de cadavre pentru a nu mai putea fi recunoscut ; dacă vreodată veţi obţine autorizaţia pentru a deschide cutiile de lemn din Străuleşti, veţi fi oripilaţi de spectacolul care vi se va înfăţişa înaintea ochilor ; pentru ce toate acestea !?! FSN-ul avea deja puterea absolută şi intangibilă, aşa cum o are şi acum de alt-fel...Ce rost au avut aceste acţiuni de impunere a puterii politice în situaţia în care deţineau deja această putere !?!!

D. intervenţia Moscovei este aceea care a adus regimul FSN cu picioarele pe pământ, pentru a înţelege că Europa anului 1990 nu mai este totuşi aceea a nului 1947 ; deci pentru acapararea puterii nu mai merg "metodele dure", ci trebuiesc aplicate alte metode mai uşurele dar la fel de eficiente - una dintre acestea este tocmai crearea unui simulacru de stat democratic în care partidul unic să fie tot...unic, dar nu şi formal. Formal, partidul unic va fi segmentat, între aceste "segmente" desfăşurându-se un simulacru de luptă politică.

Lucian C.

 Zona libera de neo-comunsim a Romāniei. Kilometrul 0 al democratiei 
mineriada 13 - 15 iunie 1990
Actiuni, protesteActiuni, proteste


mineriada 13 - 15 iunie 1990

«Vreau sa multumesc pentru spiritul organizat in care v-ati prezentat, in care ati actionat, sa multumesc conducatorilor dumneavoastra, inginerului Cozma si celorlaltor lideri sindicali care au fost in fruntea dumneavoastra, alaturi de noi, care ne-au ajutat in aceste zile. Deci va multumesc tuturor pentru tot ce ati facut in aceste zile.[...]

Stim ca avem in dumneavoastra un sprijin de nadejde, cind va fi nevoie, vom apela! »

(Ion Iliescu, Discursul tinut la Complexul Expozitional, 15 iunie 1990, prin care a multumit minerilor pentru tot ce au facut la Bucuresti in zilele de 14-15 iunie 1990)

mineriada 13 - 15 iunie 1990


mineriada 13 - 15 iunie 1990


mineriada 13 - 15 iunie 1990


mineriada 13 - 15 iunie 1990


Mineriada 13-15 iunie 1990

Mineriada 13 - 15 iunie 1990Raport despre Dosarul_represiunii din iunie 1990 (doc)
Mineriada 13 - 15 iunie 1990Lagarul Magurele 13-19 iunie 1990
Mineriada 13 - 15 iunie 1990Video 13-15 iunie 1990
Mineriada 13 - 15 iunie 1990Mineriada - discurs Ion Iliescu
Mineriada 13 - 15 iunie 1990George Roncea (interviu BBC)
Mineriada 13 - 15 iunie 1990Rechizitoriu Chitac
Mineriada 13 - 15 iunie 1990Jurnalul garnizoanei Bucuresti
Mineriada 13 - 15 iunie 1990Cronologie informala a Dosarului Mineriadei
Mineriada 13 - 15 iunie 1990Istoria Dosarului Mineriadei
Mineriada 13 - 15 iunie 1990Filme
Mineriada 13 - 15 iunie 1990Filme www.avmr.ro