HomeHome
După 22 decembrie '89După 22 decembrie '89
Piaţa Universităţii 1990Piaţa Universităţii 1990
13-15 iunie 199013-15 iunie 1990
VinovaţiiVinovaţii
InstigatoriiInstigatorii
VictimeleVictimele
Forţele de represiuneForţele de represiune
Dosarul "Mineriada"Dosarul "Mineriada"
Mărturii, evocări, analizeMărturii, evocări, analize
Reacţii internaţionaleReacţii internaţionale
FotografiiFotografii

mineriada 13 - 15 iunie 1990


mineriada 13 - 15 iunie 1990


mineriada 13 - 15 iunie 1990


mineriada 13 - 15 iunie 1990


mineriada 13 - 15 iunie 1990


mineriada 13 - 15 iunie 1990


mineriada 13 - 15 iunie 1990


 Zona libera de neo-comunsim a Romāniei. Kilometrul 0 al democratiei 

Piata Universitatii
users.rol.ro/mihneacristescu


Fiecare om are datoria fata de el insusi de a nu se lasa mintit.

Se implinesc 15 ani de la evenimentele sangeroase care au avut loc in Bucuresti in iunie 1990 si care au culminat cu venirea minerilor.
Am vrut sa scriu despre ce a fost atunci. Dar nu asa cum scrii despre istorie, obiectiv, ci asa cum scrii despre o crima pe care o simti vie in tine. Pentru ca, fara indoiala, a fost o crima.

Nu eram decis cum sa abordez subiectul: ori distant, insiruind date si evenimnete, prezentand ce am citit din carti intr-un mod rezumativ care sa-i ajute pe cei care, din vreun motiv sau altul, nu stiu mai nimic despre ce a fost, dar ar vrea sa stie; ori fara date: parerile mele si nimic mai mult. Pana la urma, a ramas a doua varianta si nu numai pentru ca e mai usor de scris.

Pentru ca de ce as mai spune iar aceleasi lucruri care s-au mai spus de atatea ori? Ce sa spun? Ca FSN, care mai intai s-a prezentat ca un organism interimar, care nu va participa la primele alegeri parlamentare si prezidentiale, a facut exact invers? Ca opozitia abia incropita din nimic a fost descurajata, printre altele, prin doua mineriade de mai mici proportii la inceputul lui ‘90 si printr-o serie de contramanifestatii muncitoresti la comanda? Ca FSN-ul mostenea controlul parghiilor puterii centrale si locale de la PCR si ca s-a folosit fara scrupule de acest fapt? Ca TVR-ul a practicat la comanda politica o crunta campanie de dezinformare a popoulatiei si de denigrare a opozitiei? Ca, tocmai de aceea, pe langa includerea in legea electorala a punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara - cererea principala a manifestantilor, fapt care practic ar fi scos activistii si securistii din ecuatia politica a tarii - manifestantii mai cereau renuntarea la decretul prin care televiziunea publica era sub controlul direct al guvernului? Ce sa mai spun? Sa spun despre ce minciuni au fost debitate in campania electorala care a urmat? Sa vorbesc despre indiferenta cu care puterea i-a tratat pe manifestanti? Sau de ce as mai aminti de provocarile din 13 iunie, despre incitatorii care au impins la distrugeri manifestantii adusi, oricum, la disperare de atitudinea puterii devenita, prin minciuna, legitima? Sa spun despre apelul presedintelui ales catre « fortele democratice » din seara lui 13 iunie care a precedat venirea minerilor? Sa spun despre ce au facut minerii pe strazile Bucurestiului pe 14 si pe 15 iunie, ajutati de autoritati si de o multime de «oameni de bine» anonimi sau despre pasivitatea suspecta a politiei? Sa zic despre morti, despre arestati si disparuti? Sau, in sfarsit, sa spun despre cum Iliescu a multumit minerilor?
La ce bun sa mai spun pe larg toate acestea? Nu suntem copii. Cine a vrut sa stie a stiut. Cine a citit «Adevarul» sau «Dimineata» in loc de «Romania Libera» sau de «Zig-Zag» nu a vrut sa stie. Sau, in orice caz, a avut 15 ani la dispozitie pentru a-si da seama ca a gresit. Oricum, surse exista : «Raport asupra evenimentelor din 13-15 iunie 1990, Bucuresti- GDS, AADOR-Comitetul Helsinki» sau «Romania, cartea alba / 13-15 iunie 1990» (Mihnea Berindei, Ariadna Combes, Anne Planche). Daca intrati pe site-ul Sub stele puteti gasi diverse link-uri care sa va ajute in acest sens.

In plus, ar mai fi un motiv sa iti fie scarba sa mai vorbesti. Ca si speranta colectiva, nu in 13-15 iunie ’90 a fost infrant spiritul revolutiei sincere, al Pietii Universitatii ci in acesti 15 ani care au urmat. In acesti 15 ani s-a vazut cat de putini oameni sunt, de fapt, in Romania. S-a vazut cum timpul parca a sters incrancenarea anticomunista de pe fruntile unor obisnuiti ai Pietei. Au fost unii care in perioada 1996-2000 au devenit prea oficiali ca sa mai simta ce se afla in spatele unor sloganuri neoficiale de genul « Mai bine mort decat comunist! », mai ales ca setea de marire s-a dovedit a fi mai mare decat cea de adevar. Au fost altii care au trecut in mod misterios de partea cealalta.

Dar cu cei mai multi, cu cei care alcatuiau multimea din Piata, s-a petrecut altceva: au imbatranit, cu totul. Mai intai a fost frica: frica celor batuti de mineri, de « oamenii de bine » sau de scutieri si a celor care au scapat de bataie. Si, in directa legatura cu frica, sentimentul ca, din moment ce inimaginabilul s-a intamplat, chiar nu se poate schimba nimic in tara asta. Unii au plecat scarbiti din tara. Altii au ramas scarbiti aici. Dar cei mai multi au continuat sa spere. Dupa infrangerea electorala din ’92, «golanii» s-au imputinat din nou, mai ales ca, intre timp, pe unii dintre ei tranzitia ii mai domolise; devenisera mai «realisti». Dar speranta a inviat odata cu victoria Conventiei din ’96. Insa de atunci si pana in 2000 dezamagirea a devenit mai vie decat speranta. Pentru ca, iata: «ai nostrii» erau la putere. Si totusi, cu mici exceptii, s-au vazut aceleasi lucruri: lupte surde in interiorul Conventiei, incompetenti, minciuni, aere tehnocratice si, cele mai trist, lipsa dorintei de aflare a adevarului privind revolutia si evenimentele de la inceputul anilor ’90 si nepedepsirea adevaratilor vinovati. Apoi, scrutinul din 2000, cu incredibila alegere: Iliescu sau Vadim Tudor? Cati «golani» ar fi crezut, prin mai ’90, ca, peste aproape unsprezece ani de la revolutie, asta va fi alegerea pe care poporul roman va trebui sa o faca? Probabil ca atunci, in 1996-2000, cea mai mare parte a celor care au crezut a incetat sa mai creada. Apoi, dupa 2000, pentru multi a mai apartut o problema: «chiar daca ar mai merita sa luptam, mai avem totusi acelasi adversar? PSD-ul e tot FSN, PDSR?».

De aceea, din motivele de mai sus, dar si din alte motive, dublate de obosirea sufleteasca care a venit odata cu acesti 15 ani, la nivel de grup, «golanii» din «Zona libera de neocomunism» nu mai exista. Cum altfel, daca nu admitand infrangerea totala a Pietii Universitatii, se poate explica faptul ca multi dintre cei care erau anticomunisti si antifesenisti convinsi au votat in 2004 cu un comunist si un fesenist, Basescu, ca ultima varianta pentru a scapa de PSD; la fel cum, cu patru ani in urma, facusera cu Iliescu pentru a scapa de Vadim Tudor. Desigur, nu sunt de acuzat.

De acuzat este chiar poporul roman care mereu se trezeste intr-o situatie limita, in care tot el s-a bagat: sa aleaga dintre doua rele. Sa nu uitam ca in decembrie ’89 o minoritate si-a dorit cu adevarat revolutia; majoritatea si-a dorit doar posibilitatea de a putea gasi si cumpara mai multe alimente si lucruri, de a iesi din tara, un program de televiziune mai lung si mai variat, renuntarea la interzicerea avorturilor si alte cateva lucruri in acealsi registru; o minoritate si-a dorit cu adevarat, adica avand curajul sa faptuiasca in acest sens, libertate de exprimare, aflarea adevarului, pedepsirea vinovatilor, transparenta si democratie. Aceiasi minoritate a fost timp de aproape doua luni in Piata Universitatii. Iar aceasta minoritatea nu a fost infranta doar de un regim. A fost infranta de majoritate. A fost infranta de poporul roman, mioritic si las. Asadar, la nivel de speranta in schimbarea societatii, incet, incet - nu deodata - s-a ales praful, dupa cum bine spune Robert Turcescu intr-un articol cu aceiasi tema.

Si totusi, ai pentru cine sa vorbesti. Desigur, mai intai trebuie sa iti spui clar ca oamenii care inteleg sunt, probabil, cateva mii in toata tara. Apoi, tu stii bine: de fapt, dreptatea nu vine niciodata prea tarziu.

Pentru cei care au crezut sincer, nedemonstrativ, aproape fara urme de spirit aventuros de doi bani, de impostura, in faptul ca putem scapa de comunisti, macar in al doisprezecelea ceas, dupa ani de cosmar - resimtit de toti, dar constientizat pana la capat doar de putini - pentru acestia, desi s-au inselat - uneori e bine sa te inseli, sa nu intelegi evidenta care iti justifica lasitatea - merita nu numai sa vorbesti, dar si sa te bucuri ca existi; pentru ce a fost, asadar. Dar si pentru ce este. Pentru ca unii oameni nu s-au predat in fata fricii, dezamagirii, imbatranirii, monotoniei, evidentei. Pentru ca, iata, se poate si altceva. Nu e totul noroi. Acesti oameni exista sau, in cazul unora precum Calin Nemes, au existat.

Am inceput prin a spune ca fiecare om are datoria fata de el insusi de a nu se lasa mintit. Dar nu numai atat. De fiecare data cand te lasi mintit participi la victoria minciunii. Iar daca minciuna slujeste o crima, participi indirect la stergerea ei cu buretele. Asadar, fiecare om are datoria fata de el insusi de a actiona impotriva crimei nepedepsite.

Atunci, cum poti tu sa stai ca un vierme intr-un mar stricat, ascunzandu-te de adevar ca de o palma ce te-ar trezi din somn?

Mihnea Cristescu


 Zona libera de neo-comunsim a Romāniei. Kilometrul 0 al democratiei 
mineriada 13 - 15 iunie 1990
Actiuni, protesteActiuni, proteste


mineriada 13 - 15 iunie 1990

«Vreau sa multumesc pentru spiritul organizat in care v-ati prezentat, in care ati actionat, sa multumesc conducatorilor dumneavoastra, inginerului Cozma si celorlaltor lideri sindicali care au fost in fruntea dumneavoastra, alaturi de noi, care ne-au ajutat in aceste zile. Deci va multumesc tuturor pentru tot ce ati facut in aceste zile.[...]

Stim ca avem in dumneavoastra un sprijin de nadejde, cind va fi nevoie, vom apela! »

(Ion Iliescu, Discursul tinut la Complexul Expozitional, 15 iunie 1990, prin care a multumit minerilor pentru tot ce au facut la Bucuresti in zilele de 14-15 iunie 1990)

mineriada 13 - 15 iunie 1990


mineriada 13 - 15 iunie 1990


mineriada 13 - 15 iunie 1990


mineriada 13 - 15 iunie 1990


Mineriada 13-15 iunie 1990

Mineriada 13 - 15 iunie 1990Raport despre Dosarul_represiunii din iunie 1990 (doc)
Mineriada 13 - 15 iunie 1990Lagarul Magurele 13-19 iunie 1990
Mineriada 13 - 15 iunie 1990Video 13-15 iunie 1990
Mineriada 13 - 15 iunie 1990Mineriada - discurs Ion Iliescu
Mineriada 13 - 15 iunie 1990George Roncea (interviu BBC)
Mineriada 13 - 15 iunie 1990Rechizitoriu Chitac
Mineriada 13 - 15 iunie 1990Jurnalul garnizoanei Bucuresti
Mineriada 13 - 15 iunie 1990Cronologie informala a Dosarului Mineriadei
Mineriada 13 - 15 iunie 1990Istoria Dosarului Mineriadei
Mineriada 13 - 15 iunie 1990Filme
Mineriada 13 - 15 iunie 1990Filme www.avmr.ro